Blog

Copii

Fricile micii copilării

Majoritatea dintre noi atunci când devenim părinți dorim să ne protejăm copiii de toate relele din lume. Numai că oricât ne-am strădui nu putem să le oferim acestora o viață lipsită de frici sau alte sentimente neplăcute, pentru că orice dezvoltare sănătoasă a unui copil este un drum cu multe provocări și potențiale pericole.

Copii

Semnele subaprecierii valorii personale la copii

Desconsiderarea valorii personale nu apare dintr-odată. Este un proces lent, care începe atunci când copilul simte că persoanele importante din viaţa lui nu pun prea mult preţ pe el. În realitate, acestea pot să-l iubească și să ţină foarte mult la el, dar factorul cel mai important este modul lui de percepţie.

Propria persoană

Cum să fii bine cu tine (II)

Unele zile sunt mai bune decât altele. În acele zile care merg mai puţin bine, de obicei sfârşim prin a fi duri şi critici cu noi înşine. Îată câteva ponturi pentru a evita acest lucru.

Copii

Violența în școli - practică pentru a ”stâpâni” copiii

Am ales să scriu despre acest subiect, despre violența din școli, pentru că mă intrigă acest subiect, pentru că îl întâlnesc din ce în ce mai des în ultima perioadă și nu este normal, deoarece societatea a evoluat, noi am evoluat și cunoaștem astăzi alte metode, în afară de violență pentru a ne educa și crește copiii.

Propria persoană

Limbajul trupului (partea I)

Comunicarea non-verbală este un proces complex, care include omul, mesajul, starea lui sufletească şi mişcările trupului. Scopul acestui articol este de a vă ajuta să pătrundeți în problematica comunicării între oameni şi în felul acesta să-i înţelegeți mai bine pe alţii şi pe dumneavoastră. Este mai uşoară convieţuirea cu evenimente al căror mod de funcţionare îl cunoaştem: lipsa înţelegerii și ignoranţa stârnesc teamă.

Cuplu și familie

Dragostea triangulată

”Nu am crezut niciodată că voi fi unul/una dintre oamenii aceia”. Auzim frecvent această expresie și probabil părerile și gândurile noastre pot fi împărțite. Important în aceste situații este să înțelegem motivul apariției unui triunghi în relația noastră. Apariția unei a treia persoane sau chiar a unui obiect/obicei este de cele mai multe ori un semnal de alarmă pentru cel care înșeală, în primul rând, dar nu putem uita dinamicile existente în respectivul cuplu.

Propria persoană

Meditația - o tehnică străveche pentru minte și corp

Dacă te simți atras de meditație, dar ai unele nelămuriri și întrebări în ceea ce privește ce este de fapt meditația, cum anume să meditezi, cât timp să acorzi meditației, pentru cine este indicată meditația sau cum te va ajuta în cazul în care te hotărăști să o practici, ai putea afla răspunsul în rândurile ce urmează.

Propria persoană

Cum să fii bine cu tine (partea I)

A te simţi bine cu tine înseamnă să te accepţi şi să te iubeşti aşa cum eşti, în interior şi în exterior. Desigur uneori acest lucru înseamnă să lucrezi cu tine şi să faci unele schimbări majore pentru a ajunge să te accepţi pe deplin. Dacă vrei să te simţi bine cu tine începe prin a identifica gândurile, emoţiile şi comportamentele care te blochează. După aceea te poţi adresa acestora şi poţi începe să lucrezi la a crea un stil de viaţă care te face să te simţi valoros, iubit şi împlinit. Iată

Copii

Tainele adolescenței

”Comparativ cu adulții, este foarte probabil ca dolescenții să renunțe la orice precauție atunci când sunt cu prietenii lor.” Este o afirmație care poate sperie orice părinte al unui adolescent, dar, pe de altă parte, este o realitate pe care este bine să o luăm în considerare. Adolescenții sunt imprevizibili, sunt dezinvolți, sunt creativi și vor să-și pună creativitatea în acțiune. Și de multe ori, nu pot fi opriți.