Trăsături de caracter de natură agresivă

Calendar de Ana-Maria Sandu

Calendar 31 august 2017

Propria persoană

Nu de puține ori facem afirmații cu privire la o persoană în legătură cu comportamentul acesteia, spunând că este invidios pe celălalt sau gelos. Totuși, apare o confuzie cu privire la acești termeni, uenori fiind folosiți ca sinonimi. În realitate, există diferențe între gelozie și invidie, deși ambele sunt trăsături negative.

1) GELOZIA

O trăsătură de caracter care necesită atenţie prin extraordinara sa frecvenţă este gelozia. De gelozie nu este vorba doar în relaţiile erotice, ci o întâlnim în toate celelalte relaţii umane, îndeosebi în copilărie, când unul dintre copii, spre a se ridica deasupra fraţilor şi surorilor sale, concomitent cu ambiţia îşi va manifesta şi gelozia, atestând cu aceasta o poziţie ostilă.

La copii gelozia este de găsit aproape întotdeauna, mai ales când se naşte un altul mai mic, asupra căruia se îndreaptă mai mult atenţia părinţilor, aşa încât copilul mai mare apare ca un rege detronat. Devin lesne geloşi, îndeosebi, acei copii care de la început s-au bucurat de o afecţiune confortabilă. 

Încă şi mai uşor se pot trezi manifestări de gelozie în familiile cu copii de ambele sexe. După cum este cunoscut, societatea noastră nu este prea  ispititoare pentru o fată, care  se poate revolta uşor văzând că, aşa cum se obişnuieşte astăzi, venirea pe lume a unui băiat este salutată cu o bucurie deosebită, el fiind tratat cu mai multă grijă şi dragoste şi având tot felul de alte avantaje, de care fetele se văd lipsite.

Dintr-o asemenea stare de lucruri nu rezultă, fireşte, în mod necesar o puternică ostilitate. Se poate întâmpla ca sora mai mare să aibă o mare afecţiune pentru frăţiorul ei şi să se îngrijească de el ca o mamă, ceea ce însă, din punct de vedere psihologic, nu diferă de primul caz.

  • Când o soră mai mare adoptă o atitudine maternă faţă de fratele mai mic, înseamnă că ea se situează pe o poziţie de superioritate, făcând totul după bunul ei plac. O situaţie periculoasă a fost transformată în una avantajoasă.

 

Gelozia se manifestă în forme din cele mai diferite. O recunoaştem în trăsături ca suspiciunea, înclinaţia de a spiona, de a se lua la întrecere, precum şi în permanentă teamă de a nu se vedea desconsiderat. Care formă va predomina, depinde de pregătirea de care s-a beneficiat până atunci în ceea ce priveşte viaţa socială. Poate exista o gelozie care se mistuie pe sine sau una care se revarsă într-o comportare temerară, energică. La femeia înclinată să joace tare se poate manifesta în încercarea de a-şi doborî rivalul sau în stăruinţa de a-l încătuşa, de a-i îngrădi libertatea, de a-i impune dominaţia ei.

O metodă preferată de cei geloşi este aceea de a le fixa reguli de conduită partenerilor. Urmând o linie psihică proprie, ei le impun celorlalţi o lege a iubirii, de exemplu, izolându-i de lume, prescriindu-le unde şi ce să privească, ce şi cum să facă, orientându-le întreaga gândire. Gelozia poate, de asemenea, să-şi servească scopul denigrându-l pe celălalt, făcându-i reproşuri etc. 

  • Gelozia este, prin urmare, o formă particulară a aspiraţiei spre putere.

 

2) INVIDIA

Ca trăsătură de caracter,  invidia este indisolubil legată de aspiraţia către putere şi superioritate. Distanţa care îl desparte pe om de ţelul său supraomenesc devine pentru el perceptibilă, după cum este ştiut, sub forma unui sentiment de inferioritate.

Acesta îl apasă şi-l preocupă în aşa măsură încât, având în vedere atitudinea şi modul său de viaţă, ai impresia că omul acesta este încă departe de ţelul său. Autoevaluându-se cu zgârcenie şi fiind mereu nesatisfăcut, el ajunge de cele mai multe ori în situaţia de a se compara cu alţii, de a măsura succesele altora, simţindu-se frustrat. Toate aceste forme de manifestare ale sentimentului frustrării sunt semne ale unei vanităţi  mascate, nesatisfăcute, ale voinţei de a avea mereu mai mult, de a avea totul. Desigur că asemenea oameni nu declară că ei ar vrea să aibă totul, pentru că de obicei instanţa sentimentului de comuniune socială interzice o astfel de mentalitate, dar în fapt ei procedează ca şi cum ar dori să aibă totul.

Se înţelege că sentimentul  invidiei, exprimat prin această permanentă evaluare a situaţiei proprii în raport cu succesele altora, nu poate  favoriza  posibilităţile  de  a  fi  fericit.  Dar oricât  de respingătoare  sunt  manifestările  de  invidie  dacă  le  privim  prin prisma sentimentului de comuniune socială, oricât de antipatică este în general invidia, sunt puţini oamenii capabili să nu o manifeste într-un fel oarecare. Suntem nevoiți să recunoaştem că nimeni dintre noi nu este scutit de astfel de manifestări. Sigur că în şuvoiul vieţii lucrul acesta nu  transpare  în  chip  desluşit.  

Dar  când  omul  suferă  şi  se  simte asuprit, când vede că îi  lipsesc banii, alimentele, îmbrăcămintea, căldura, când perspectiva sa asupra viitorului se îngustează şi nu vede nici o ieşire din situaţia sa critică, atunci este de înţeles că omenirea  de  azi,  care  se află abia la începutul unei civilizaţii veritabile, dă curs unor manifestări de invidie, chiar dacă morala şi religia le interzic. Aşa interpretăm invidia celor neavuţi. Deci se impune să conchidem că, dată fiind structura psihică actuală a omului, este bine să ţinem seama  de  acest  factor.  

Este  inevitabil  ca  invidia  să izbucnească,  fie  la  indivizi,  fie  la  mase,  din  moment  ce ea este determinată de  sărăcie.  Se cuvine să fie absolut clar pentru oricine trăieşte în societatea noastră că asemenea impulsuri nu este bine să fie  puse  la încercare, provocate. Deşi acest  mod  de  a  proceda  nu  înseamnă  o  îmbunătăţire  a  stării  de lucruri existente, este minimum pe care îl putem cere unui om: să nu facă paradă de superioritatea sa momentană faţă de ceilalţi, deoarece lucrul acesta ar putea să-i lezeze.

Această trăsătură de caracter ne face să vedem legătura indisolubilă dintre individ şi colectivitate. Nimeni nu se poate evidenţia în afara societăţii şi nimeni nu-şi poate extinde puterea asupra altora fără ca în acelaşi timp, de partea opusă, să nu se trezească forţe care să-i contracareze iniţiativele. Invidia ne  împinge  la  acţiuni  şi  la măsuri care ţintesc la stabilirea egalităţii, a echivalenţei între oameni. Expresia invidiei este uşor de recunoscut în mimică şi îndeosebi în privire. Manifestările individiei îşi găsesc de asemenea o expresie pe plan fiziologic.

Pe plan individual, suntem în ipostaza de a căuta să le oferim copiilor posibilitatea unor activităţi care să Ie determine ridicarea conştiinţei de sine. Un om veşnic invidios este nefolositor pentru viaţa în comun. El se va arăta mereu dornic să pună mâna pe ce este al altuia, să-l denigreze într-un fel oarecare, să-i pună beţe în roate, după cum va înclina să invoce pretexte pentru reuşitele sale şi să aducă altora acuzaţii. Cum nu-şi dă osteneala să se transpună în sufletul altora, el nu este niciodată un bun cunoscător de oameni şi îi va jigni pe aceştia cu judecăţile sale. Nu se va arăta mişcat când un altul suferă de pe urma felului său de a acţiona. 

Invidia îl poate duce până acolo pe un om încât să simtă o anumită satisfacţie în cazul că aproapele său este în suferinţă.

 

Text adaptat după Alfred Adler

 
    

Distribuie articolul pe:

Articole recomandate

Copii

Cum pot încuraja părinții sinceritatea?

Atunci când devenim părinți dorim să oferim copilului nostru tot ce este mai bun pentru a se dezvolta armonios. Indiferent dacă este vorba de alimentatie, de a merge la cele mai bune școli sau de a-i insufla cele mai nobile valori morale, nici un efort nu este prea mare.

Copii

Cum să creștem un copil încrezător și responsabil

La fel ca și noi, adulții, copiii noștri au nevoile lor, care cer a fi satisfăcute și îndeplinite. Pentru a le putea cunoaște care le sunt nevoile, este necesar să-i cunoaștem mai întâi. Întâlnesc în practica din cabinet, foarte des, cazuri de părinți hiperprotectivi care nu le permit propriilor copii să se dezvolte și să crească liber, armonios și independent și astfel nu-i cunosc îndeajuns, de ce sunt capabili să facă și ce anume mai au de învățat.

Copii

Mama îmi spune că mă iubește, dar eu nu simt asta!

Călătoria mea ca părinte a început acum 12 ani și nu a fost una dintre cele mai ușoare sau mai comode, așa cum nu sunt nici unele dintre călătoriile pe care îmi doresc, poate, de ani de zile să le fac. Ca marea majoritate a copiilor din generația mea, am crescut într-o familie în care se punea preț pe imaginea pe care o afișăm, cum ne purtăm cu ceilalți, cât de educați suntem și ce rezultate avem.