Iubire sau rivalitate în relațiile fraterne?

Calendar de Andreea Amănălăchioaie

Calendar 05 ianuarie 2018

Copii

Să ai un frate sau o soră înseamnă să ai pe altcineva cu care te poți identifica, în timp ce copilul singur nu are în jurul său decât adulți. Fratele mai mare sau sora mai mare reprezintă, uneori, un ”mic părinte” pentru cei mai mici, iar idealizarea în această perioadă poate fi la apogeu.

Fiecare dintre copil își pune în evidență caracterul și chiar dacă au aceeași părinți, veți observa cum fiecare are ritmul său de dezvoltare, unii pot avea dificultăți sau nu. Cel mai cunoscut psiholog care a adus în discuție problematica fraților a fost Alfred Adler. Acesta preciza câteva caracteristici în funcție de ordinea nașterii, astfel, primii născuți sunt perfecționiști, conservatori și gata de a depune eforturi pentru scopul lor, fiind siliți să accepte/lupte în momentul prezenței unui alt copil în familie. Mezinii, sunt considerați răsfățații familiei, asupra cărora se focusează toată energia și atenția. Aceștia ar fi mai răzvrățiți sau îndrăzneți. 

Mai recent, aceste caracterizări tind să fie evitate, deoarece se consideră că o mai mare importanță în construcția personalității copiilor o are mediul în care aceștia se dezvoltă, în principal modul în care părinții îi educă. O idee contestată de unii părinți este aceea a consecvenței stilului lor parental. Părinții afirmă că ei tratează copiii în mod egal, referindu-se la comportamentul lor. Totuși, în multe dintre cazuri nu au dreptate, ne referim aici la modul cum educă/se raportează la noul copil și cât de relaxați sunt. Cei care sunt părinți pentru a doua oară vor fi mult mai îndemânatici, relaxați, deoarece deja au mai trecut printr-o experiență anterioară care i-a maturizat – le-a dat statutul de părinți.

Revenind la frățime, aceasta este locul de competiție primar, unde copilul ”învață” cum să ajungă în atenția unui părinte, în general este mama. Cei mai mici vor să-i egaleze pe cei mari, iar cei mari își doresc supremația și independența. Frații sunt într-un fel de maraton, unul vrea să-l ajungă pe celălalt, altul vrea să-l întreacă. Ceea ce este necesar din partea părinților este să intervină și să clarifice faptul că nici unul dintre copii nu este preferatul unuia (și așa ar fi bine să fie), să nu facă clasamente între copii sub nici o formă și poate cel mai important, să le ofere acestora afecțiunea și atenția după care strigă. 

Principalii arbitri în jocul de tatonare sau în cazuri mai grave de lupte (fizice, verbale sau doar simbolice) dintre frați sunt părinții. De la ei începe și se termină totul. Aceștia au o muncă dificilă, deoarece inevitabil în momentul apariției unui nou copil în familie intervine o frică, tristețe, ură, disperare etc. din partea fratelui/fraților mai mare/i.

Se întâmplă ceva absolut normal, se simt amenințați de noul venit, exact așa cum reacționăm și noi atunci când suntem în fața unei noi situații. Este evident că aceste sentimente pot fi mai vizibile la copiii mai mici, dar se manifestă și la cei mai mari. Atunci când copiii sunt deja spre stadiul de tânăr adult, rivalitatea nu este prezentă, dar nici conexiunea fraternală nu va fi la același nivel ca în cazurile în care diferența de vârstă este mai mică.

Atunci când este o diferență între frați mai mică de 6/7 ani, aceștia se vor simți într-o continuă luptă de apropiere-respingere atât față de noul venit, cât și față de mama. Se consideră că aceștia încă nu s-au independizat suficient încât să nu mai apară gelozia și lupta pentru atenție. În multe situații apar cazuri de regresie de vârstă, unde copilul cel mare poate avea comportamente specifice unui bebeluș (să vrea suzetă, scutece, să se târască ca cel mic etc.). Aceste manifestări sunt semne ale dorinței de a fi și el vizibil, de a primi afecțiune la fel cum era înainte.

În cazul unei diferențe mai mici de 18 luni, se consideră că acei copii sunt asemenea gemenilor, deoarece sunt crescuți aproape identic de către părinți, iar dezvoltările prin care vor trece îi vor apropia mai mult, fiind un decalaj mic. Un aspect de menționat, este cazul special al gemenilor, unde dezvoltarea va fi simultană, dar diferențe vor exista între copii. Iar aceste diferențe (sub aspectul pozitiv) sunt indicate să fie făcute de către părinți. Copiii cresc într-o stare permanentă de confuzie ca urmare a reflectării identice în celălalt, de unde și nevoia de individualizare prin haine, hobby-uri, grădinițe diferite, prieteni diferiți. Așa sunt ajutați să-și construiască un sine propriu, pe care să nu-l ”împartă” cu celălalt.

La o diferență mai mare de vârstă, peste 7 ani, rivalitatea sau gelozia va fi mai diminuată. Copiii mai mari au avut suficient timp cât să fie unicii, să primească și să-și petreacă o parte din copilărie fiind într-o relație de unu la unu. Vârsta de 7 ani sau chiar de 6 ani marchează începutul școlii, cât copilul are suficiente achiziții care îl vor ajuta să se poată descura și fără părinți. 

Indiferent de câți copii aveți sau vă doriți, unele aspecte ca gelozia dintre copii nu ar trebui să vă sperie, este un indicator al dezvoltării normale. Absența ei se va exprima mai târziu în comportamente dezadaptative. Nu mai este necesar să menționăm faptul că relațiile fraterne sunt cele care rezistă cel mai mult și care ne învață de mici puterea unei legături. 

 

Sursă articol: Andreea Amănălăchioaie

Distribuie articolul pe:

Articole recomandate

Propria persoană

Cu un pas înaintea atacului de panică

Pot fi eu sau poți fi tu cel care trece prin experiența neplăcută a unui atac de panică. Potrivit estimărilor specialiștilor o persoană din trei se va confrunta de-a lungul vieții cu un atac de panică. De aceea ar putea fi de folos să cunoaștem cum se manifestă atacul de panică, cum anume ia naștere și mai ales cum am putea să ne ajutăm singuri pentru a-l preveni sau pentru a trece cu bine peste aceasta experiență.

Copii

Violența în școli - practică pentru a ”stâpâni” copiii

Am ales să scriu despre acest subiect, despre violența din școli, pentru că mă intrigă acest subiect, pentru că îl întâlnesc din ce în ce mai des în ultima perioadă și nu este normal, deoarece societatea a evoluat, noi am evoluat și cunoaștem astăzi alte metode, în afară de violență pentru a ne educa și crește copiii.

Copii

Copiii şi emoţiile

Părinţii descoperă adesea că una dintre cele mai dificile și mai complicate datorii care le revin este aceea de a face faţă emoţiilor copiilor lor și comportamentului generat de acestea. Motivul este acela că, atunci când emoţiile copilului sunt stârnite, organismul său se află într-o asemenea stare, încât nu ajungi la nici un rezultat încercând să stai de vorbă cu el și să-i aduci argumente. În multe situaţii, reacţiile copilului îl fac pe adult să se simtă atât de frustrat, încât propriile emo