Interacţiunea cu realitatea – o altă perspectivă

Calendar de Ana-Maria Sandu

Calendar 08 februarie 2017

Propria persoană

Dr. William Glasser, un renumit psihiatru american, a fost cel care a pus bazele terapiei realităţii şi a elaborat Teoria controlului. Conform acestei teorii, oamenii sunt responsabili de propriile alegeri, decizii, scopuri, precum şi de nivelul general de mulţumire şi satisfacţie în viaţă. Astfel, Dr. Glasser se desparte de teoria freudiană a exacerbării importanţei trecutului, susţinând libertatea fiecăruia de a-şi alege comportamentul dezirabil.

În cele ce urmează, vom aborda câteva din principiile acestei teorii.
1. Suntem călăuziţi de 5 nevoi fundamentale, care pot fi amânate, dar nu negate.
Acestea sunt clasificate în 5 categorii:

  • •    Putere (realizări şi sentimentul de valorizare)
  • •    Dragoste şi apartenenţă (familie, grup prieteni)
  • •    Libertate (independenţă, autonomie, spaţiu personal)
  • •    Distracţie (plăcere, amuzament)
  • •    Supravieţuire (adăpost, hrană, sex)

 

Principiul de bază: Toţi acţionăm frecvent cu scopul de a ne satisface aceste nevoi.
Însă de cele mai multe ori nu acţionăm în mod necesar şi suficient. Dacă viaţa nu este satisfăcătoare, ca punct de plecare în autoanaliză putem să ne gândim dacă am reuşit să ne îndeplinim nevoile psihologice de bază.
Deci, ceea ce ne impulsionează este ceea ce vrem. Am putea să adresăm trei întrebări:

  • 1.    Ce vrei?
  • 2.    Ce anume faci ca să obţii ceea ce vrei?
  • 3.    Funcţionează?

 

Pentru a reuşi să punem în practică ceea ce vrem, avem nevoie de un plan funcţional, adică de un plan care poate fi implementat. Se poate pune accent pe lucrurile pe care le putem face.
Poate nu-ţi poţi convinge soţul să vorbească cu tine, dar tu poţi vorbi cu el.
Poate că nu-ţi vei putea obliga adolescentul să te trateze cu respect, dar poţi decide să nu mai speli hainele şi să găteşti unui fiu care te tratează cu dispreţ.


2. Singurul comportament pe care îl putem controla este cel al propriei persoane.
Problema cheie: controlul.
Ca să-şi satisfacă nevoile de bază, fiinţele umane au nevoie de control: o persoană caută să obţină control prin poziţie socială şi bani, alta vrea să îşi controleze spaţiul personal (adolescentul care încuie camera pentru a nu fi deranjat de părinţi), alta doreşte un birou cu două ferestre, iar alta doreşte să mănânce la ora 18 fix.
Controlul ne creează însă multe probleme, mai ales în situaţia în care dorim să îi controlăm pe ceilalţi.
Dacă mă gândesc că îi pot controla pe ceilalţi, mă îndrept spre frustrare. Dacă mă gândesc că ceilalţi mă controlează (şi voi tinde să îi învinovăţesc pentru tot ceea ce mi se întâmplă în viaţă) tind să nu fac nimic, şi mă îndrept deci tot spre frustrare. Se ajunge astfel la ideea că singura persoană pe care o pot controla este propria persoană.


3. Tot ceea ce putem oferi sau primi sunt informaţii. Ce facem cu ele e alegerea noastră.
Suntem motivaţi din exterior?
Tot ceea ce este în exterior este informaţie, putem alege să o ignorăm sau să acţionăm cum vrem noi. Când facem ceea ce ni se spune, o facem pentru că aşa alegem să facem pe baza informaţiilor pe care le deţinem.


4. Ne putem satisfice nevoile doar satisfăcând acea imagine sau acele imagini din lumile noastre speciale.
Noi definim realitatea în funcţie de cum ne convine mai mult. Nici măcar doi oameni nu reuşesc să perceapă realitatea la fel.
Motivul pentru care percepem atât de diferit realitatea unii faţă de alţii are legătură directă cu altă lume foarte importantă pentru fiecare din noi, numită lumea specială, ce conţine informaţii cu privire la:

  • 1.    Oamenii cu care ne dorim cel mai mult să fim.
  • 2.    Lucrurile pe care le dorim cel mai mult să le avem.
  • 3.    Ideile sau sistemul de convingeri care ne guvernează comportamentul.

 

5. Singurul lucru pe care îl putem face este să ne comportăm (comportament total).
Noi folosim cuvântul comportament în mod restrâns. De fapt, comportamentul are patru componente: acţiune, gândire, emoţie, fiziologie.


6. Comportamentul total este ales, dar nu avem control direct decât asupra componentelor acţiunii şi gândirii.

Ne putem stăpâni totuşi şi emoţiile şi reacţiile fiziologice (indirect), prin felul în care alegem să acţionăm şi să gândim.
Înţelegerea faptului că nu putem controla în mod direct sentimentele şi fiziologia, ci doar acţiunile şi gândirea, ne ajută să evităm ceea ce nu putem controla. Prin schimbarea felului de a gândi, ne schimbăm emoţiile. Emoţiile noastre sunt surse de ,,informaţie’’ care ne spun cum ne-am simţit cu ceea ce am făcut, dacă suntem fericiţi sau nu cu ceea ce s-a întâmplat în viaţa noastră. Nu e uşor să schimbăm acţiunile şi gândurile noastre, dar altceva nu putem face. Într-adevăr, uneori suntem atât de copleşiţi de furie, resentimente încât schimbarea felului de a gândi pare o sarcină imposibilă. În astfel de situaţii, când nu avem control asupra situaţiei, apelăm la mânie. Dar dacă vom reuşi să avem acţiuni şi gânduri pozitive, câştigăm multă libertate personală.

7. Toate problemele psihologice de durată sunt probleme ale relaţiilor afective.
Cauza nefericirii stă în felul de a aborda o relaţie. Reuşita în orice privinţă este direct proporţională cu felul în care oamenii se înţeleg între ei.
Pentru a fi fericiţi, cred că trebuie să fim într-un contact mai strâns cu alţi oameni fericiţi. Însă lumea este plină de oameni care ştiu doar să se plângă, să dea vina pe ceilalţi, să-i comenteze pe ceilalţi.
Puterea distruge dragostea, nimeni nu vrea să fie dominat.

  • •    Obiceiuri care ne apropie de ceilalţi: a susţine, a încuraja, a asculta, a accepta, a avea încredere, a respecta, a negocia diferenţele
  • •    Obiceiuri care ne depărtează de ceilalţi: a critica, a blama, a ne plânge, a cicăli, a ameninţa, a pedepsi, a mitui sau a oferi recompense pentru a deţine controlul

 

8. Relaţia problemă este întotdeauna parte a vieţii noastre prezente.
Soluţia se află în prezent şi viitor. Poate că trecutul a fost dureros, dar revizuirea lui nu ajută la ceea ce trebuie să facem acum. Trecutul este văzut ca o sursă a dorinţelor şi a manierei în care ne-am comportat. Acolo au avut loc însă nu numai întâmplările rele, ci şi reuşitele noastre. Ce putem învăţa din trecut?


9. Ceea ce s-a întâmplat dureros în trecut are mult de-a face cu felul cum suntem astăzi, dar retrăirea trecutului dureros nu ajută prea mult la ceea ce trebuie să ştim şi anume că trebuie să îmbunătăţim relaţiile importante actuale .
Renunţarea la ceva foarte mulţumitor şi care să corespundă uneia sau mai multor nevoi din trecut nu este uşoară. Indiferent care ar fi motivul pentru care păstraţi pe cineva în lumea dumneavoastră, dacă nu puteţi fi cu el aşa cum vă doriţi, veţi suferi.


Fără oameni pe care să ne bazăm, incluşi în lumile noastre speciale, cel mai adesea ajungem la nefericire: ne constrângem să facem ceea ce contravine nevoilor noastre fundamentale.

 

Text adaptat după William Glasser

 

Distribuie articolul pe:

Articole recomandate

Copii

Divorțul și consecințele lui asupra copiilor

Un divorț nu provoacă întotdeauna traume copiilor implicați. Se întâmplă acest lucru însă, atunci când, copiii sunt prinși la mijloc, în ”războiul părinților”, între ostilitățile dintre ei. Pentru un copil este extrem de dureros să ia parte și să privescă cum cei doi părinți ai săi se luptă, în loc să se iubească.

Copii

Sinele rănit vs. sinele optimist

Părinții sunt, în mod normal, primele ființe cu care interacționăm la venirea noastră pe lume. Ei sunt cei care ne ghidează pașii și ne formează pentru viața de adult, de aceea este foarte important în dezvoltarea propriei personalități atât timpul petrecut împreună, cât și calitatea experiențelor pe care le trăim alături de ei.

Copii

Mama îmi spune că mă iubește, dar eu nu simt asta!

Călătoria mea ca părinte a început acum 12 ani și nu a fost una dintre cele mai ușoare sau mai comode, așa cum nu sunt nici unele dintre călătoriile pe care îmi doresc, poate, de ani de zile să le fac. Ca marea majoritate a copiilor din generația mea, am crescut într-o familie în care se punea preț pe imaginea pe care o afișăm, cum ne purtăm cu ceilalți, cât de educați suntem și ce rezultate avem.