Cum să îndepărtăm gândurile negative?

Calendar de Ana-Maria Sandu

Calendar 20 iunie 2018

Propria persoană

Ei bine, este bine să ştiţi că, nicio forţă negativă nu poate pătrunde undeva dacă nu i se permite. Anumite persoane ne sunt ostile şi dorim ca ele să-şi schimbe atitudinea faţă de noi? Pentru ca alţii să-şi schimbe comportamentul, nu este nevoie să-i combatem.

Ei se vor schimba numai când vor simţi şi vor vedea că ne-am schimbat noi. Este bine să începem prin a ne învinge adversarii interiori, apoi vom ajunge să învingem şi adversarii exterior prin forţa exemplului. Vedem clar că disensiunile, certurile, criticile nu duc la nimic bun. Deci, de fiecare dată când o situaţie devine dificilă, începeţi prin a găsi cea mai bună atitudine pentru a rezolva situaţia creată.

Vezi partea plină a paharului.

Fiecare lucru, fiecare acţiune a ta poate fi privită din cel puţin două puncte de vedere. Alege-l pe cel care pune lucrurile pe făgaşul cel bun. 

Imaginează-ţi evoluţii favorabile.

Creionează în sinea ta scenariul posibil al unei situaţii, dar aşează-l pe un făgaş bun, benefic, şi străduieşte-te să respecţi jaloanele pe care le-ai punctat. 

Zâmbeşte, fii vesel.

O supărare, o angoasă, o nemulţumire, menţinute în suflet şi pe chip sunt mari consumatoare de energie. Determină stres, iar stresul este unul dintre factorii care ne obosesc, ne epuizează psihic şi fizic. Reversul medaliei este să zâmbeşti, să laşi impresia că eşti vesel. Nu este uşor, ba chiar din contră, dar este extrem de util. Oamenii veseli sunt încrezători în forţele lor, iar încrezătorii sunt cei care reuşesc. 

Ţine minte un moment bun şi retrăieşte-l.

O situaţie care ţi-a făcut plăcere, care te-a făcut să zâmbeşti, care te-a remontat psihic şi care te-a încărcat pozitiv este ca un film pe care trebuie să-l memorezi şi pe care să-l derulezi cu ochii minţii de fiecare dată când ai nevoie de un stimulent. Totul se rezumă la a păstra şi a readuce, în plan conştient, o senzaţie de bine. 

Nu te victimiza. Nu-ţi plânge de milă.

Eşecurile fac parte din viaţă, ratările fac reuşitele mai preţioase, tristeţea de acum este fericirea de mai târziu, aşa cum fericirea de acum poate fi tristeţea de mai târziu. Trebuie să ai încredere în viitor, fără să te laşi copleşit de prezent sau de eşecurile din trecut. 

Nu încerca să atingi perfecţiunea.

Perfecţiunea nu există şi nu poate fi atinsă. Ceea ce trebuie să faci este să încerci să ajungi cât mai aproape de ea... Dacă îţi doreşti perfecţiunea, nu vei face decât să fii un veşnic nemulţumit şi de ceea ce fac alţii, şi de eforturile muncii tale. Nemulţumirea este începutul nefericirii. În concluzie – perfecţiunea nu trebuie să fie un obiectiv! 

Fii organizat, fii harnic.

Ambele îndemnuri sunt, în fapt, atitudini care combat stresul. Organizarea se reflectă asupra minţii, care, fiind bine structurată, se poate concentra, cu evidente beneficii asupra lucrurilor importante. Harnicia şi, implicit, munca reprezintă tributul pe care trebuie să-l plătim fiecare dintre noi. Dar efortul (fizic şi/sau intelectual) are efecte pozitive asupra tonusului cerebral şi asupra celui psihic. Munca bucură.

Împacă-te cu tine însăţi şi cu ceea ce eşti.

Nu transforma detaliile care nu-ţi plac, referitoare la felul în care arăţi, în motive de nemulţumire interioară. Acceptă-te aşa cum eşti. Îndreaptă, corectează tot ceea ce se poate, pentru că este tonic pentru psihicul tău, dar nu face din acest lucru o chestiune de viaţă şi de moarte.

Fii sincer cu tine însăţi.

Evaluează-te corect, fii sincer cu tine însăţi. Având percepţia reală a ceea ce poţi, a ceea ce ştii, a ceea ce eşti, nu te vei dezamăgi niciodată. Nu îţi va fi jenă şi nu vei fi stingherit niciodată, în niciun context. În consecinţă, te vei simţi bine în propria piele, ceea ce reprezintă un mare atu al echilibrului psihic şi al gândirii pozitive. 

Interdependenţe.

Fiecare gest, fiecare acţiune, fiecare fapt are o cauză şi generează un efect. Astfel, gândirea pozitivă poate fi, pe de o parte, efect, pe de alta, cauza. Nu doar ciocolata creează senzaţii de bine în mintea şi în sufletul nostru. Şi mişcarea fizică are aceleaşi beneficii. Sportul este binefăcător şi pentru minte, şi pentru trup.

  • Mintea sănătoasă înseamnă gândire pozitivă, realism, forţă şi, nu în ultimul rând, frumuseţe. Un lanţ – pozitiv, pe care îl poţi construi singur, în favoarea ta şi spre folosul celor dragi ţie! 

 

Adaptare după Viorela Popescu

Distribuie articolul pe:

Articole recomandate

Propria persoană

Cu un pas înaintea atacului de panică

Pot fi eu sau poți fi tu cel care trece prin experiența neplăcută a unui atac de panică. Potrivit estimărilor specialiștilor o persoană din trei se va confrunta de-a lungul vieții cu un atac de panică. De aceea ar putea fi de folos să cunoaștem cum se manifestă atacul de panică, cum anume ia naștere și mai ales cum am putea să ne ajutăm singuri pentru a-l preveni sau pentru a trece cu bine peste aceasta experiență.

Copii

Violența în școli - practică pentru a ”stâpâni” copiii

Am ales să scriu despre acest subiect, despre violența din școli, pentru că mă intrigă acest subiect, pentru că îl întâlnesc din ce în ce mai des în ultima perioadă și nu este normal, deoarece societatea a evoluat, noi am evoluat și cunoaștem astăzi alte metode, în afară de violență pentru a ne educa și crește copiii.

Copii

Copiii şi emoţiile

Părinţii descoperă adesea că una dintre cele mai dificile și mai complicate datorii care le revin este aceea de a face faţă emoţiilor copiilor lor și comportamentului generat de acestea. Motivul este acela că, atunci când emoţiile copilului sunt stârnite, organismul său se află într-o asemenea stare, încât nu ajungi la nici un rezultat încercând să stai de vorbă cu el și să-i aduci argumente. În multe situaţii, reacţiile copilului îl fac pe adult să se simtă atât de frustrat, încât propriile emo