Cei 7 ani de acasă – Partea 2: Cum îmi susțin copilul în procesul său de dezvoltare emoțională?

Calendar de Largu Alexandra

Calendar 05 septembrie 2017

Copii

Dezvoltarea emoțională vizează construcția conceptului de sine al copilului, prin modul în care  acesta se percepe ca ființă unică, dar și prin modul în care reacționează și înțelege reacțiile sau trăirile emoționale ale celorlalți. Imaginea pozitivă de sine reprezintă un resort puternic în susținerea continuă a învățării.

Cu cât va avea mai multă încredere în sine, cu atât copilului va fi mai dornic de a încerca noi experiențe, de învăța lucruri noi. De asemenea, dezvoltarea emoțională vizează dezvoltarea capacității de autoreglare a propriilor trăiri emoționale, precum și capacitățile copilului de a recunoaște, exprima și înțelege trăirile emoționale atât ale sale, cât și ale celorlalți și de a le răspunde adecvat. Trăirile emoționale însoțesc toate activitățile copilului și sunt strâns legate de formarea abilităților de relaționare și comunicare, de susținere motivațională și formarea intereselor, inclusiv a celor de cunoaștere și învățare.

Iată cum se dezvoltă, treptat, abilitățile de exprimare emoțională ale copilului și cum pot părinții să încurajeze acest proces:

0-18 luni: Copilul își exprimă nevoile prin sunete și mișcări. Țipă, utilizează expresii faciale și mișcări corporale pentru a-și exprima emoțiile. Se relaxează când se simte confortabil (când i se vorbește calm, este luat în brațe etc.). Răspunde la manifestările celorlalți (plânge atunci când și alți copii plâng). Zâmbește, gângurește sau râde ca răspuns la interacțiunile pozitive cu adulții. Se încruntă când nu reușește să facă ceva. Își găsește singur/ă alinare când este obosit/ă, de exemplu ține o jucărie sau pledul preferat. 

Ce pot face părinții?

  • • Manifestați grijă și preocupare pentru nevoile copilului. Comportați-vă astfel încât copilul să simtă că sunteți aproape de el, mai ales atunci când se produc schimbări (vă aflați într-un loc diferit, interacționați cu persoane necunoscute, animale etc). Asigurați confortul copilului stând aproape de el și comportându-vă conform rutinei familiare. 
  • • Vorbiți copilului și răspundeți prin expresii faciale, comportați-vă astfel încât să vadă receptivitatea față de nevoile sale. Reacționați la orice sunet pe care îl emite, încercând să identificați ce vrea să comunice și verbalizați cu glas tare ce descifrați că solicit copilul. 
  • • Reacționați pozitiv (verbal sau prin expresii faciale) la plânsul copilului sau la alte comportamente prin care acesta se exprimă. Acordați atenție copilului dacă plânge sau emite sunete. Dați-i răspunsuri verbale și mângâiați-l/o, luați-l/o în brațe.
  • • Puneți la dispoziția copilului obiectele cu care este obișnuit și care îl liniștesc (melodia de culcare, jucărie, pled etc.). Oferiți alinare copilului în situații stresante. 
  • • Manifestați empatie față de alți adulți, copii sau animale, oferindu-i astfel celui mic modele de exprimare a emoțiilor.
  • • Încurajați copilul să continue folosind expresii precum „Foarte bine!” sau „Bravo!” sau „Aproape ai reușit!” și arătați-i cum să rezolve problema cu care se confruntă (dacă după mai multe încercări nu reușește singur/ă).
  • • Evitați expresii care îl pot face să se simtă neputiincios: „Nu o să poți pentru că ești prea mic” poate fi înlocuit cu „Încearcă, și eu te voi ajuta dacă ai nevoie!”

 

19 luni – 3 ani: Copilul recunoaște emoții simple (teamă, bucurie, tristețe, frică) și le numește. Deseori exprimă faptul că le simte. Folosește modalități de exprimare emoțională adecvate contextului. Numește câteva emoții (vesel, trist, speriat etc.). Caută sprijin emoțional când trăiește emoții intense. Începe să-și controleze pornirile/ impulsurile (spune „nu” obiectelor pe care i se interzice să le ia).

Ce pot face părinții?

  • • Construiți situații imaginare sau descrieți situații în care copilul să identifice propriile emoții și emoțiile altor persoane în diverse situații. Încurajați copilul să își recunoască emoțiile, modelați prin propria expresivitatea emoțională comportamentul copiilor.
  • • Discutați probleme legate de emoții, transmițând astfel copiilor ideea că acceptați că există asemenea probleme și că le oferiți sprijinul; asemenea discuții contribuie la conștientizarea de către copil a diferitelor stări emoționale pe care le experimentează.
  • • Încurajați copiii să-și amâne realizarea dorințelor pe un timp. „Nu putem să mâncăm acum prăjitură, pentru că mai e foarte puțin timp până la masa de prânz. După ce te trezești, cu siguranță o să mănânci” sau “Nu putem merge în acest moment să cumpărăm creioane colorate, căci este târziu și trebuie să ajungem la bunica, că ne așteaptă. Când plecăm de la ea, își promit că mergem.”
  • • Inițiați jocuri de dezvoltare a expresivității, prin care copiii să simuleze o expresie de bucurie, entuziasm, tristețe, frică etc. Analizați expresiile personajelor din desene animate.
  • • Insistați pe exprimarea verbală și nonverbală a emoțiilor trăite mai ales în cazul copiilor care sunt frustrați, furioși sau iritabili. Stimulați copiii să vorbească despre emoțiile lor, să redea verbal și prin mimică emoțiile personajelor din filme și cărți.
  • • Reacționați astfel încât copilul să perceapă că ați decodat corect expresiile lui emoționale.

 

3-5 ani: Copilul asociază emoțiile cu cuvinte și expresii faciale. Face referire la dorințele și gândurile celorlalți când interpretează comportamentul lor. Se calmează cu ajutorul adultului (merge într-un loc liniștit, sau cere să i se citească din cartea preferată când este trist). Face față sarcinilor dificile fără să manifeste frustrări foarte mari. Are răbdare până i se oferă atenție sau o recompensă. 

Ce pot face părinții?

  • • Stabiliți un loc liniștit, cunoscut de copii, în care se pot uita pe o carte sau pot desena singuri, atunci când se simt triști sau obosiți. Stați alături de el în astfel de situații.
  • • Puneți la dispoziția copiilor o clepsidră sau o jucărie cu sonerie (sau un ceas), care să-i atenționeze atunci când timpul pentru un anumit joc a expirat sau este rândul frățiorului, surioarei sau altui copil să se joace cu jucăria respectivă. 
  • • Discutați cu copiii și despre emoții pozitive și despre emoții negative. A nu vorbi despre emoții negative poate induce copiilor ideea că nu au voie să exprime emoțiile, ceea ce afectează capacitatea de reglare emoțională a acestora. 
  • • Oferiți explicații referitoare la realizarea sarcinilor, modelați prin propriul comportament disponibilitatea de a face ceea ce ți se cere, îndrumați copiii în coordonarea acțiunilor pentru atingerea scopului.
  • • Creați în mod regulat situații în care să fie motivați să amâne o recompensă imediată, dar mică, pentru o recompensă ulterioară unei activități, dar mai substanțială (ex. „Tu poți să te uiți la desene animate, dar dacă nu îți strângi toate jucăriile acum, nu mai avem timp să mergem la zoo”). 
  • • Selectați situații din viața copiilor și demonstrați copiilor că fiecare copil are dorințele și nevoile sale. Valorificați momentele potrivite în situațiile cotidiene pentru a-i ajuta să țină cont și de dorințele și nevoile altora.
  • • Fiți partenerii copilului în jocuri de rol, astfel încât să preia stilul de expresivitate facială comportamentul verbal și non-verbal. Folosiți reflectarea sentimentelor, în faza în care copiii învață despre emoții și încă nu le știu denumirea: nu întrebați copilul cum se simte, ci încercați să identificați emoția copilului și apoi să o transmiteți acestuia sub formă de întrebare sau afirmație.

 

5-7 ani: Împărtășește celorlalți trăirile/ emoțiile sale (copiilor de vârstă apropiată, adulților din anturaj). Reacționează emoțional într-o manieră adaptativă și flexibilă în contexte sociale și fizice variate. Are mimică adecvată sensului mesajului transmis de altcineva. Își controlează exprimarea sentimentelor (mai ales a celor negative). Rămâne calm când situația se modifică sau când nu reușește să realizeze ceva (își controlează furia). Își verbalizează frustrarea, exprimă propriile trăiri în mod constructiv, fără să se certe. Își modifică expresia și comportamentul în funcție de context. Își exprimă emoțiile prin joc și activități artistice. 

Ce pot face ca părinții?

  • • Încurajați autoevaluarea copilului și nu faceți comparații cu alți copii: copiii devin critici cu ei înșiși în caz de eșec.
  • • Dați deopotrivă fetelor și băieților posibilitatea de a-și exersa controlul furiei (s-a constatat că mamele și tații acceptă mai bine exprimarea furiei la băieți decât la fete).
  • • Discutați cu copiii comportamentul anumitor personaje care ilustrează faptul că recunoașterea greșită a mesajului emoțional atrage după sine apariția unor dificultăți în relațiile sociale. Facilitați exersarea și aplicarea de strategii de reglare emoțională precum: identificarea de soluții adecvate la problemele cu care se confruntă, raționalizarea sau minimizarea. 
  • • Creați situații în care copiii să recunoască emoțiile pe baza componentei non-verbale: expresia facială, postură și să interpreteze corelarea acestora cu contextul. 
  • • Propuneți jocuri de asociere a sunetelor, a culorilor, a mișcărilor cu diverse emoții.
  • • Demonstrați unele variante de exprimare a emoțiilor. 
  • • Implicați copiii în diferite activități artistice (pictură, colorat) și întrebați-i ce fac și cum anume se simt. Dacă încep să vă descrie un eveniment, un vis sau o emoție simțită, ascultați-i cu atenție și oferiți-le sprijin.
  • • Încurajați în permanență copiii să utilizeze cuvinte și expresii ce denumesc stări emoționale. Adresați copiilor întrebări de genul: „Cum te simți?”, „Cum te face acest lucru să te simți?” pentru a-i ajuta pe copii să-și identifice propriile emoții. Copiii vor învăța astfel că este normal să experimenteze diverse emoții și să vorbească despre ele. 
  • • Utilizați mesajele la persoana întâi pentru exprimarea propriilor emoții, păreri, așteptări (de exemplu: în loc de „Tu m-ai supărat” puteți spune „M-am supărat când nu ai venit la mine”, astfel îi veți învăța pe copii să se exprime și ei în același mod). 
  • • Încurajați copiii, oferind întăriri pozitive ori de câte ori aceștia au făcut față unei situații frustrante, precizându-le exact ceea ce au făcut, în acest fel veți promova realizarea a cât mai multe comportamente pozitive de către copii. 

 

Prima parte a articolului o puteți găsiți aici: http://clinicaarmonie.ro/blog/cei-7-ani-de-acasa-partea-1-cum-imi-incurajez-copilul-sa-socializeze_a167/

 

Text adaptat după „Repere fundamentale în învățarea și dezvoltarea timpurie a copilului de la naștere la 7 ani” UNICEF

Distribuie articolul pe:

Articole recomandate

Copii

Divorțul și consecințele lui asupra copiilor

Un divorț nu provoacă întotdeauna traume copiilor implicați. Se întâmplă acest lucru însă, atunci când, copiii sunt prinși la mijloc, în ”războiul părinților”, între ostilitățile dintre ei. Pentru un copil este extrem de dureros să ia parte și să privescă cum cei doi părinți ai săi se luptă, în loc să se iubească.

Copii

Sinele rănit vs. sinele optimist

Părinții sunt, în mod normal, primele ființe cu care interacționăm la venirea noastră pe lume. Ei sunt cei care ne ghidează pașii și ne formează pentru viața de adult, de aceea este foarte important în dezvoltarea propriei personalități atât timpul petrecut împreună, cât și calitatea experiențelor pe care le trăim alături de ei.

Copii

Mama îmi spune că mă iubește, dar eu nu simt asta!

Călătoria mea ca părinte a început acum 12 ani și nu a fost una dintre cele mai ușoare sau mai comode, așa cum nu sunt nici unele dintre călătoriile pe care îmi doresc, poate, de ani de zile să le fac. Ca marea majoritate a copiilor din generația mea, am crescut într-o familie în care se punea preț pe imaginea pe care o afișăm, cum ne purtăm cu ceilalți, cât de educați suntem și ce rezultate avem.