Ce poți face pentru mai multă încredere?

Calendar de Ana Maria Ceornea

Calendar 06 decembrie 2017

Propria persoană

 

Cu etichete, de la copilă, la femeie

”Am tânjit mereu să aud pe ceilalți spunând că sunt suficient de bună mamă, suficient de bună specialist/profesionist, suficient de bună femeie, suficient de bună fiică, suficient de bună soție, suficient de bună.... Cu un efort foarte mare am obținut acest  ”ești suficient de bună...”.

Și acum când vorbesc, mă gândesc că dacă o să spun despre acest subiect și cineva o să audă, o să citească, nu o să fiu suficient de bună pentru cel/cea din fața mea.

Multe activități din viața mea le-am amânat de-a lungul timpului din teama că nu va ieși, pentru că eu nu sunt suficient de bună ca și colegii mei sau că, oricum nu va avea succes sau nu va da rezultate, pentru că eu nu sunt suficient de bună ca să-mi iasă. Cu teamă am făcut lucruri sau am înaintat în viață și în  proiectele  proprii pentru a nu fi judecată, criticată sau evaluată negativ.

A te privi că nu ești suficient de bună, poate egala cu brio cu un handicap care te oprește, cel puțin mental, să faci ce-ți place, ce ți-ai dori sau ce ai vrea să faci.

 

Copilăria și etichetele de comparație 

Am crescut cu etichetarea ”nu ești suficient de bună ca...vecina, colega, sora, prietena, verișoara”. Mereu era cineva mai bun, mai frumos, mai talentat, mai deșteptat, mai îndrăzneț ca mine. Și cu eticheta asta, am rămas muuulți ani de atunci încoace, că eu NU sunt la fel de bună ca ceilalți.

Prin toate acțiunile, comportamentele și deciziile mele mi-am confirmat mereu mesajul că nu mă pot descurca, că nu sunt suficient de bună să mă descurc în situația x. Îmi trec mereu prin minte următoarele gânduri: ”Copilul meu nu poate face parte dintr-un colectiv mai bun, deoarece eu nu pot să mă ridic la standardele celor de acolo, a unei anumite categorii sociale, deoarece nu sunt suficient de bună. Nu am bani suficienți, nu am cunoștințe suficiente, nu am îmbrăcăminte adecvată, deoarece nu sunt suficient de bună pentru categoria socială din care fac parte ei.”

Nu sunt suficient de bună în domeniul meu de activitate, tot timpul este un coleg/o colegă care să fie mai bun/bună ca mine, care să aibă rezultate mai bune sau performanțe mai mari. Oricât aș studia și m-aș documenta, eu nu rețin și nu știu la fel de multe ca ceilalți specialiști din domeniul meu, pentru că eu nu sunt la fel de bună ca ei.

Și în relația cu partenerul meu, mereu am simțit că nu sunt suficient de bună prin tot ceea ce făceam: ba greutatea corpului meu era prea mare, ba mă descurc greu într-o anumită situație, ba nu sunt suficient de gospodină, pentru eu nu sunt suficient de bună ca celelalte femei.

Succesul nu vine și nu se poate ”instala” la oamenii care oricât ar face, ei încă consideră că nu sunt suficient de buni, iar aici mă încadrez și eu.

Parcă toți cei din jur au tot ce le trebuie, fac ce vor, sunt fericiți, au succes, numai la mine nu merge. Nici măcar nu mă mai străduiesc să încep ceva, să cred în ceva, să realizez ceva, pentru că oricum nu va fi suficient de bună. Amarnică credință și toxică pentru existența celei care crede în ea! ”

 

De la comparații, la credință de viață

Așa de adânc și de profund a fost înrădăcinată această credință limitativă de către părintele tău, încât fără o muncă conștientă, mereu va suna acest ”clopoțel” deranjant și obsesiv în capul tău. 

Fie că moștenești această credință de la predecesorii tăi, fie că ți-au inoculat-o părinții de mici, credința ”eu nu sunt de bun/ă” este total distructivă. Pentru tine, cea/cel care ai avut-o și o mai ai încă și nu ai eliminat-o total din mintea ta, află că își face mereu treaba, în multe situații și contexte din viața ta.

Părinții contribuie la fixarea acestui mesaj în mintea copilului, prin repetarea în mod frecvent a faptului că: ”nu se descurcă, n-a fost capabil, nu a reușit să..., celălalt cum poate și tu nu”, prin comparația permanentă cu cineva din exterior, prin lipsa valorizării și lipsa întăririi pozitive a comportamentelor și acțiunilor, prin dependența emoțională părinte-copil, manifestată prin hiperprotecție.

”Nu sunt suficient de bun/ă” devine realitatea ta, în care totul este gri și fără culoare, în care zâmbetul apare rar, în care care nu ești motivat/ă să trăiești, să creezi, să muncești. Totul e trist, totul e greu, nimic nu merge, experiențele dor și te apasă pentru că nu te ridici la nivelul celorlalți și ești mai jos decât ei. 

 

Ce poți face pentru mai multă încredere? 

Ca și părinte, formezi copilul de mic, îl modelezi ca pe o bucată de lut, îi ”instalezi programe” în creierul său și astfel, ai grijă ce ”presari” în mintea lui. Toți copiii sunt suficient de buni și sunt minunați, exact așa cum sunt!

Pentru a putea să treci la o nouă etapă și a te vindeca, este nevoie să treci printr-un proces al iertării, care presupune 5 pași și anume: 

  • 1. Șocul - când observi toate aceste aspecte și ești în stare de șoc și nu mai ai nicio reacție. 
  • 2. Negarea - se produce atunci când, deși ești conștient/ă de realitate pe care o ai în față, ai tendința de a nu o crede și de a spune că nu este adevărat ce ți se întâmplă.
  • 3. Furia - este etapa sau perioada când te mânii pe viață, pe Dumnezeu, pe toți cei din jurul tău pentru tot ceea ce ți se întâmplă și ceea ce simți este doar o stare de nervozitate și furie intensă.
  • 4. Anxietatea - sau jelirea profundă se manifestă prin strări de tristețe majore, stări depresive, negativiste, când ”nimic nu merge și totul mi se întâmplă numai mie”.
  • 5. Acceptarea - este ultima etapă, dar pentru a putea trece la ea și a încheia procesul, este nevoie să apară și să se manifeste IERTAREA. Și aici vorbim de iertarea de sine și de a considera că poți realiza tot ce ai minte și ți-ai propus și că este experiența ta de viață, care, de fapt, duce la evoluție și vindecare.


Acest proces al iertării poate dura zile, săptămâni, luni sau ani, în funcție de cât de mult ești implicat/ă pentru a-l duce la bun sfârșit și a te vindeca. Depinde doar de tine cât de mult îți dorești să te ierți și să treci la nouă etapă din viața ta, dar și de a depăși pattern-ul moștenit de la propriii părinți și pe care îl vei da mai departe copiilor tăi, incoștient, așa cum l-ai preluat și tu.

Pentru a avea mai multă încredere, pentru a te vindeca de el, Învață să-ți spui, astăzi, tu ca adult, că ”EU SUNT SUFICIENT DE BUN/Ă!”

 

Autor articol: psihoterapeut Ana Ceornea

Distribuie articolul pe:

Articole recomandate

Propria persoană

Cu un pas înaintea atacului de panică

Pot fi eu sau poți fi tu cel care trece prin experiența neplăcută a unui atac de panică. Potrivit estimărilor specialiștilor o persoană din trei se va confrunta de-a lungul vieții cu un atac de panică. De aceea ar putea fi de folos să cunoaștem cum se manifestă atacul de panică, cum anume ia naștere și mai ales cum am putea să ne ajutăm singuri pentru a-l preveni sau pentru a trece cu bine peste aceasta experiență.

Copii

Violența în școli - practică pentru a ”stâpâni” copiii

Am ales să scriu despre acest subiect, despre violența din școli, pentru că mă intrigă acest subiect, pentru că îl întâlnesc din ce în ce mai des în ultima perioadă și nu este normal, deoarece societatea a evoluat, noi am evoluat și cunoaștem astăzi alte metode, în afară de violență pentru a ne educa și crește copiii.

Propria persoană

Expresia respectului de sine

Despre încrederea în sine s-a vorbit și încă se vorbește foarte mult. Totuși, referindu-ne la respectul de sine, există câteva moduri simple și evidente prin care acesta se manifestă.