A avea dreptate sau a fi fericit?

Calendar de Ana-Maria Sandu

Calendar 04 ianuarie 2017

Propria persoană

 

De ce aş alege să fiu fericit, când aş putea avea dreptate?

                                             ”Când renunţ la ceea ce sunt, devin ceea ce aş putea fi.’’ (Lao Tzu)

Uneori viaţa ne pune în postura de a alege. Dar oare ştim să facem alegerile potrivite? Ce este mai important pentru noi?
Adânc în interior, mulţi oameni au trăit experienţe care au lăsat urme şi au trezit gânduri precum că nu sunt buni de nimic sau că nu sunt suficient de buni sau pur şi simplu, că orice ar face nu este suficient.

Asemenea gânduri şi credinţe îşi au de obicei originea în mesajele primite de la cei din jur în prima parte a vieţii. Modul în care aceste persoane reacţionează în prezent este strâns legat de experienţele din copilărie şi de credinţele internalizate.

Aceste credinţe şi sentimentele rezultate sunt adesea atât de dureroase încât persoana se protejează prin menţinerea lor în stare inconştientă. Acestea sunt ţinute la distanţă folosind diverse mecanisme de apărare. Dacă e să facem referire la nevoia de a avea dreptate, de cele mai multe ori aceasta este strâns legată de nevoia de a deţine controlul.

Nevoia de a avea dreptate este, până la un anumit punct, firească. Dar ce se întâmplă când se depăşeşte acel punct? Pentru o persoană care este ataşată emoţional de nevoia de a avea dreptate, toate perspectivele, ideile şi sugestiile diferite sunt privite ca fiind greşite. Deoarece acest lucru se întâmplă în mod automat, cheia modificării pattern-ului este aceea de a deveni conştient de necesitatea de a avea dreptate şi de ataşamentul personal faţă de acest lucru.

Deci, dacă stăm bine să ne gândim, am putea face o reformulare şi în loc de “dreptate vs. fericire” am putea utiliza “iluzia controlului vs. acceptare – a lua totul un pic mai puţin în serios.”
În unele cazuri, faptul de a avea dreptate este însoţit de fericire (fericirea poate fi un efect), însă în cele mai multe scenarii, obiective ca a avea dreptate şi a fi fericit se exclud reciproc. Nevoia de a avea dreptate, şi prin extensie, cea de a controla oamenii, situaţiile şi rezultatele împiedică dezvoltarea capacităţii de a fi fericit – în măsura în care fericirea este o funcţie de mulţumire şi pace sufletească, de linişte.

Fără dreptate, cu siguranţă, se poate trăi, fiindcă ea ţine de o recunoaştere din afară a unui adevăr. Şi adevărul nu-i cum le place unora să creadă, de partea fiecăruia. A avea dreptate implică deci şi persoana de lângă noi, avem nevoie de validare. Ce facem atunci când aceasta nu este dispusă să ne ofere dreptate? Ne răzvrătim sau acceptăm situaţia?

Acceptarea nu e un proces pasiv. El presupune implicare, discernământ, auto-analiză, confruntarea cu ego-ul şi acțiune.

E o muncă de înțelegere superioară a situației, de extragere a înțelepciunii sau a învățămintelor care constituie pentru noi resurse de mare ajutor. Ken Wilber a spus cândva câteva cuvinte: “Uneori trebuie să permiţi ca lucrurile să te doară mai mult, dar să te deranjeze mai puţin”.

De ce am alege însă durerea? Ei bine, dacă renunţăm la a avea dreptate, asta ar putea să ne provoace supărare, mâhnire. Ne întristează ideea de a nu mai deţine controlul, de a deveni vulnerabili. Dar asta nu înseamnă totuşi că nu am avut partea noastră de dreptate, sau că suntem mai puţin valoroşi. Nu cred că este vorba despre învingător şi învins, ci pur şi simplu despre o alegere personală asupra modului în care îmi trăiesc viaţa şi a măsurii în care las circumstanţele exterioare să-mi afecteze liniştea. Dacă într-o comunicare se ajunge la „cine are dreptate” şi se rămâne doar aici, comunicarea încetează… Se păstrează doar un conflict, în care de cele mai multe ori se uită de unde s-a plecat, iar unde s-a ajuns e tare departe…

Fericirea este, conştient sau nu, starea spre care tinde fiecare dintre noi. Pentru fericire avem nevoie de mult sau puţin, în funcţie de sensibilitatea cu care am venit pe lume, de valorile personale, de caracterul pe care l-am dobândit. Fericirea e o stare pe care n-o va consemna nici o instanţă din lume, de care suntem singurii răspunzători.
,,Alege-ţi cu grijă bătăliile, câteodată vocea orgoliului vorbeşte mai tare decât cea a sufletului. Regulile pe care ţi le impui nu sunt dictate de suflet, nici n-ar putea fi, pentru că sufletul nu dictează reguli, ci vrea doar armonie şi pace.’’

Doriţi să aveţi dreptate sau să fiţi fericiţi? Ce este mai important? Ce este mai sănătos? Ce te aduce mai aproape de persoanele pe care le iubeşti şi de care îţi pasă? Ce te duce mai aproape de persoana care eşti menită să fii – de sinele tău adevărat? Comparând cele două opţiuni prin aceste “lentile” poţi face o alegere uşoară sau grea. Totul depinde de tine! 


Adaptare după Ingrid Mathieu şi Dan Mager

Distribuie articolul pe:

Articole recomandate

Copii

Divorțul și consecințele lui asupra copiilor

Un divorț nu provoacă întotdeauna traume copiilor implicați. Se întâmplă acest lucru însă, atunci când, copiii sunt prinși la mijloc, în ”războiul părinților”, între ostilitățile dintre ei. Pentru un copil este extrem de dureros să ia parte și să privescă cum cei doi părinți ai săi se luptă, în loc să se iubească.

Copii

Sinele rănit vs. sinele optimist

Părinții sunt, în mod normal, primele ființe cu care interacționăm la venirea noastră pe lume. Ei sunt cei care ne ghidează pașii și ne formează pentru viața de adult, de aceea este foarte important în dezvoltarea propriei personalități atât timpul petrecut împreună, cât și calitatea experiențelor pe care le trăim alături de ei.

Copii

Mama îmi spune că mă iubește, dar eu nu simt asta!

Călătoria mea ca părinte a început acum 12 ani și nu a fost una dintre cele mai ușoare sau mai comode, așa cum nu sunt nici unele dintre călătoriile pe care îmi doresc, poate, de ani de zile să le fac. Ca marea majoritate a copiilor din generația mea, am crescut într-o familie în care se punea preț pe imaginea pe care o afișăm, cum ne purtăm cu ceilalți, cât de educați suntem și ce rezultate avem.