Dieta cu care slăbești 50 kg garantat. Ce trebuie să faci | Click

50 kilograme slabesc, ŞTIRILE ZILEI

Dar mai ales cum poţi să dai jos cele aproape 50 de kilograme în plus. Articol care a generat foarte multe comentarii. Aşa că am decis să încerc să scriu şi eu.

Am slabit 50 de kilograme si viata mea s-a schimbat

Vedem ce iese. Şi nu cea care picură din fleica de porc 50 kilograme slabesc prăjită, ci cea pe care mulţi dintre noi o cărăm în spate zi de zi. Aşadar, să purcedem. Sunt un mâncău. Nici măcar gurmand nu pot spune. Termenul potrivit este chiar ăsta: mâncau. Cu toate astea, am fost 50 kilograme slabesc tip slab cam toată viața mea.

Când am terminat liceul aveam 63kg.

arsură grasă mvp

Deci slab, spre scheletic. Ştiţi voi, genul ai cărui omoplaţi par că vor să-şi ia zborul.

Dieta cu care slăbești 50 kg garantat. Ce trebuie să faci

Plecat din Vâlcea natală, la facultate în Bucureşti. În anul doi de facultate m-am angajat la Pizza Hut. Intrat cu 66 de kile, ieşit cu Abia nu mi se mai vedeau omoplaţii. Ce înseamnă asta? Doamne, salivez şi acum când mă gândesc la platourile cu cartofi prăjiţi şi aripioare de pui balotate pe la unşpe noaptea. Mâncare multă şi cât mai spre junk. Să nu fi auzit de salate. Mi se strepezeau dinţii doar dacă mă gândeam la legume. Sper că nu se pun ca legume  murăturile de lângă ceafă de porc sau fasolea cu ciolan, nu?

coli gri pierderea în greutate

Fructe mâncam doar dacă se nimereau prin îngheţată sau ciocolată. Pentru că, uitasem să  spun, nici o masă nu avea farmec dacă nu era urmată de desert. Uite, ca să înţelegeţi despre ce e vorba.

Timp estimat de citire: 5 minute, 3 secunde 1.

Cam aşa arăta o masă obişnuită de prânz, în weekend, pentru mine: un platou imens de cartofi prăjiţi, însoţiţi de grătar porc neapărat sau aripioare musai prăjite. Peştele 50 kilograme slabesc vita mă făceau doar să râd. Cum să mănânci aşa ceva? Astea-s pentru mers la rude, la spital, după operaţie. Cam asta se întâmpla în weekend-ul cu grătar. Că putea să fie weekend de pizza.

Dieta cu care poţi slăbi 50 de kilograme

Şi atunci băgam câte o tavă din aia standard de cuptor sau o tavă jumătate. Pizza făcută în casă. Nu-mi ajungea nici pe o măsea. Şi asta era  doar  masa de prânz.

Am slabit 50 de kilograme si viata mea s-a schimbat - Slab sau Gras

Pentru cea de seară obligatoriu după ora Cam astea erau  de baza la mine. Nu va gândiţi că 50 kilograme slabesc doar atât. Că mai mergeam şi la muncă.

Şi acolo mai băgai o ciorbă, un felul doi a se citi o ciorbă şi muuult felul doi. Dar în mare, cam asta era. Buuuun, dacă mâncarea putea să mai varieze, desertul era întotdeauna acelaşi. Ştiţi voi îngheţata Nirvana? Aia cu praline? Vorbesc de cutiile mari, că alea mici n-am înţeles niciodată pentru cine erau făcute. Poate pentru sugari. În week-end băgăm câte o cutie după fiecare masă.

robie curcubeu pierdere in greutate

Adică patru Nirvane d-alea mari pe week-end. De curiozitate, uitaţi-va pe o cutie să vedeţi câte calorii are un singură!!! Dar, după cum ştiţi îngheţată asta e destul de scumpă.

Cum am slăbit 50 de kilograme

Nu erau bani pentru ea în fiecare week-end. Ei bine, în week-end-urile fără bani de nirvane le înlocuiam cu Finetti Sticks tot cutia mare, evident.

cel mai bun scuturare pentru pierderea în greutate feminină

Una  după  fiecare masă,  obligatoriu. 50 kilograme slabesc altfel mi se părea că lipseşte ceva. Ce metabolism să ai să nu te îngraşi într-un asemenea ritm? Pentru că mişcare făceam doar cât să duc farfuriile goale la bucătărie. Şi astfel am început să iau proporţii. N-aş putea să va spun exact cum am evoluat în timp  ca greutate. Ştiu doar că la un moment dat am început să mă simt prost. Nu din punct de vedere fizic, ci psihic. M-am simţit foarte nasol când am intrat într-un magazin să-mi iau blugi, 50 kilograme slabesc oprit în faţă standului unde credeam eu că  găsesc  mărimea mea şi am chemat un angajat să mă ajute.

Cum am slăbit 50 de kilograme - Mihai Vasilescu

Omul m-a întrebat pentru cine vreau blugii. Pentru mine, zic. S-a uitat în jur,  s-a dus şi-a ales o pereche de blugi imensă şi mi 50 kilograme slabesc întins.

tabara de slabire pfc

Erau mărimea 54 cincizeci şi patru. I-am luat. Îmi veneau. Destul de strâns în talie, dar mă încăpeau.

De la 100 la 50 de kilograme: grupul de slăbit inspirat de povestea Irinei Reisler

Deci cam asta-i perioada în care am început să mă simt prost. Şi cum m-am simţit când am ieşit de acolo şi am dat nas în nas cu un amic aflat întâmplător în zonă? Am şi acum 50 kilograme slabesc tricou luat de acolo.

Arsură de grăsime de 3 săptămâni

Pe care l-am modificat de trei-patru ori, pentru că acum mi-ar fi venit că un anteriu. Treaba e că începusem să nu mai fiu indiferent la faptul că sunt gras. Şi ceva începuse la lucreze uşor în ineriorul meu. A început să-mi fie ruşine să mai ies cu prietenii.

Dieta cu care slăbești 50 kg garantat. Ce trebuie să faci | Click

Nu de ei, ci de cei din jur, de necunoscuţi. Eu cred că asta e unul din primele semne că se apropie declicul.

CUM AM REUSIT SA SLABESC 50KG INTR-UN AN!!

Şi nu vorbesc de prieteni şi apropiaţi. Vorbesc de cei pe care-i întâlneşti pentru prima oară. Ah, da, uitasem. Nu-l mai văzusem de când plecasem de acolo. Nu mai 50 kilograme slabesc ce i-am zis.

  • Dieta cu care poţi slăbi 50 de kilograme | clinicaarmonie.ro
  • Cititor să digere 50 de sfaturi pentru pierderea în greutate
  • Şi totuşi slăbirea rămâne o poveste fără sfârşit!